Atentie le teapa cu dezinsectia, deratizarea, dezinfectia pe care au muscat-o multi romani!
In urma cu aproximativ o saptamana se prezinta la usa un nene care spune ca e de la asociatie. Fiind nou in blocul in care stau acum, i-am deschis si l-am crezut pe cuvant. Dupa ce ii deschid, imi zice ca a mai trecut acum cateva zile pe la toti vecinii pentru a face dezinsectie, insa pe mine si pe inca un vecin nu ne-a gasit asa ca a revenit. Ii comunic ca nu sunt interesat si ar putea sa revina intr-o alta zi pentru ca vreau sa ma consult si cu familia. Omul nu se lasa, imi spune intr-un fel ca aceasta operatiune de deratizare este obligatorie, mai toata lumea de pe scara a facut-o si imi da si o veste surprinzatoare: de fapt, din cauza vecinei care sta sub mine a venit pentru ca respectiva a adus nu stiu ce aparat electrocasnic de la tara, cu tot felul de gandaci in el, gandaci care au cuprins intreaga scara si vorba aia, e pacat sa imi fie distrus de acestia parchetul abia pus. Cica ar intra pe orificiul ala unde sunt apometrele la baie.
De altfel, tipul isi continua povestea si imi spune ca degeaba sunt surprins, stie ca sunt nou in bloc si probabil nu sunt la curent cu toate informatiile de pe scara. Ii zic ok, hai ca il sun pe fostul proprietar sa ma interesez un pic despre vecina de jos, mai ales daca e vorba de vecina si nu de vecini pentru ca din cate stiu eu, sub mine sta un cuplu tanar cu un copil. In acest timp omul pofteste in casa fara sa-mi ceara permisiunea. Ok, nu spun nimic, vorbesc cu fostul proprietar care imi confirma cine sta jos (cuplu) si imi zice ca la asociatia de proprietari de care apartin e un nene mai batran, nicidecum un om la 30 de ani.
Instinctul imi spune ca urmeaza sa imi iau teapa. Tipul continua ca dezinsectia sau deratizarea, cum i-o fi spus el, e obligatorie si pot sa iau amenda daca nu ma supun regulilor venite de la primarie. Imi prezinta si niste preturi, spune ca imi ia doar 100 lei daca imi face el acest serviciu. Doar???
Totusi, vazand ca nu vreau, imi spune ca ar putea lasa sticluta cu substanta magica ca sa dau eu pe la baie si pe unde am nevoie pentru a nu fi invadat de gandaci, ganganii si alte cele. Asa m-ar ajunge doar 60 lei.
Ma comport frumos, ii zic sa vina totusi alta data pentru ca acum nu am nici bani. Da cu greu sa plece si imi spune ca exista un anunt jos, la intrarea in scara, unde am numarul la care trebuie sa sun pentru a intra totusi in randul celorlalti vecini care s-au conformat.
Bineinteles, jos nu exista niciun anunt pentru ca am coborat dupa cateva ore si m-am uitat peste tot. Iar ceilalti vecini nu si-au facut dezinsectia, probabil doar unii care au muscat momeala.
Ma intreb acum, cum pana mea stia respectivul ca sunt nou in bloc? Nu oare o fi in stransa legatura cu mosul de la asociatie, care ii furnizeaza aceste informatii? Gen cine mai e nou, cine se mai muta… Totusi, greu de explicat avand in vedere ca pana acum nu m-am prezentat la asociatie, deci nu pot sa invinuiesc pe nimeni, desi o intrebare evaziva tot o sa pun.
Atentie, asadar, la teapa pe care o puteti lua cu dezinsectia, deratizarea sau dezinfectia. Pe internet sunt o multime de persoane din toate judetele care se plang ca au dat banii degeaba pentru ca in sticluta care ti-o lasa astia nu e decat apa de la robinet frumos mirositoare. :))
Am patit si eu acelasi lucru. Omul venise o data in primavara, cand nu eram acasa si nu stiam de interventiile lor dezinfectante obligatorii. Am aflat ca trecuse pe la mine pentru ca femeia de serviciu m-a oprit in scara blocului sa ma intrebe de ce nu am raspuns omului in dimineata aceea. Nu fusesem acasa i-am zis – parea ca nu ma crede. Sunt mana in mana cu ele care stiu cine si cum misca in bloc, cine se muta, cand s-a mutat si cine locuieste unde. In toamna i-am deschis fiind acasa si luandu-ma dupa femeia de serviciu. Mi-am luat teapa o data 🙂