Astazi, la scoala, discutam cu un coleg care se pregateste intens pentru examenul de admitere la facultatea de medicina. Acesta ia meditatii de aproape 2 ani de zile, 2 ore pe zi, insa nu cred ca se duce in fiecare zi. Totusi, pentru 2 ore de meditatii, profesoara de biologie incaseaza 60 lei. La prima vedere, nu pare o suma colosala, insa daca tinem cont de faptul ca pe langa colegul meu, in acelasi timp, profesoara respectiva mai pregateste inca vreo 4-5 elevi, carora le ia aceeasi suma, constatam ca se strag niste bani. Destui, am putea spune. Iar ziua e lunga, are 12 ore. 🙂 Cu siguranta o astfel de profesoara are mai multe grupe de elevi pe care ii pregateste intr-o zi. Asadar, daca faci un calcul, ajungi la concluzia ca afacerea e chiar un profitabila! Mai ales ca extrem de putini profesori declara veniturile pe care le obtin in urma meditatiilor. Spre exemplu, am citit de curand o stire conform careia, in Romania, intre 2% si maximum 3% din totalul cadrelor didactice platesc impozit pentru aceasta activitate, dar totodata sunt putini profesori care nu ofera meditatii, in contextul in care predau o materie de baza.
Personal, respect orice profesor care isi face meseria in timpul orelor de curs, avand in vedere salariul deloc motivant, insa situatia s-ar putea imbunatati tocmai daca aceia dintre ei, care dau meditatii, sunt corecti si isi achita darile catre stat. Macar de acum inainte. 🙂